Fenomenul şi Efectul Placebo este un ansamblu de modificări clinice şi psihofiziologice ce apar la o persoană sănătoasă, căreia i s-a administrat o substanţă Placebo.
În dicţionarul medical, acest fenomen este atributul acordat oricărui medicament prescris unui bolnav în scopul de a-i face plăcere mai degrabă decât a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanţă de formă farmaceutică, dar neutră din punct de vedere farmaco-dinamic, folosită în scop terapeutic experimental.
Prima substanţă folosită ca Placebo este apa, numită pretenţios aqua simplex, acţiunea sa se bazează pe prestigiul profesional al medicului ce prezenta acest medicament ca fiind foarte bun. Odată cu creşterea nivelului sociocultural al pacienţilor ei nu au mai putut fi păcăliţi uşor, de aceea apa a trebuit să fie sterilizată, îmbuteliată în fiole şi administrată.
Substanţe de acest fel au fost folosite în continuare în lumea medicală. În 1975 s-a folosit în scopul ameliorării stării clinice a pacienţilor, au fost lansate primele antibiotice (solicitarea streptomicinei depăşind cu mult stocurile). În secţiile de ftiziologie se administra streptomocină doar celor cărora li se prognoza o posibilă ameliorare, celorlalţi administrânduli-se o substanţă Placebo. Starea ambelor categorii de pacienţi s-a ameliorat, vindecarea producându-se doar la cei ce au beneficiat de tratament cu antibiotice. În 1953 substanţele Placebo au fost folosite şi în psihiatrie, atunci lansându-se şi primul neuroleptic –clorpromazină. Din cauza cantităţii reduse, medicamentul era distribuit doar pacienţilor cu indicaţie clinică majoră, celorlalţi fiindu-le administrată substanţă Placebo, efectele fiind similare la toţi pacienţii.
Efectul Placebo a mai fost folosit în tratarea crizelor Charcot, ca şi în cazul isteriilor funcţionale. În urma injecţiilor cu apă distilată, simptomele dispăreau pentru o anumită perioadă de timp. Astăzi se folosesc mai rar aceste metode de tratament.
Efectul Placebo a început să fie studiat ştiinţific pentru a i se găsi valoarea. În ultimii ani substanţele Placebo au ajuns să fie utilizate pentru controlul comparativ al eficacităţii produselor farmacologice. Numeroase substanţe psihotrope, care urmau să fie lansate în circuitul medical nu puteau fi verificate şi validate sub raport farmacodinamic decât prin comparaţie cu alte substanţe incerte din punct de vedere farmacologic şi administrate în paralel.
Factorii de care depinde fenomenul Placebo sunt:
Bolnavul – studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre (persoanele placebosensibile sau placeboreactive reprezintă 1/3 din totalul populaţiei). Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări clinice la administrarea substanţelor Placebo, ele fiind numite persoane placebononreactive şi reprezintă 2/3 din populaţie.
În cazul persoanelor ce răspund la substanţele Placebo, unele reacţionează favorabil, în sensul că se simt bine, alte reacţionează negativ. Diferenţele dintre persoane nu sunt neapărat structurale, nu ţin de structurile de personalitate ci sunt conjuncturale (o persoană poate fi placeboreactivă într-o zi şi placebononreactivă peste câteva săptămâni sau invers). Totuşi, prin administrarea unor tehnici proiective şi a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături de personalitate cum ar fi: extroversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul, corelează cu un grad crescut de reactivitate la substanţele Placebo, în timp ce alte trăsături ca: introversia, sociofobia, rigiditatea, suscepti-bilitatea şi neîncrederea se opun apariţiei fenomenului Placebo, corelând cu apariţia unor reacţii nonplacebo.
S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv, mai intens şi în număr mai mare decât bărbaţii. Copiii şi adolescenţii răspund mai puţin la fenomenul Placebo, pentru că apariţia acestui fenomen se bazează pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea fenomenul se manifestă frecvent la persoanele vârstnice. Indiferent de vârsta pacientului şi de investiţia sa afectivă în medic şi medicament, efectul Placebo cunoaşte o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.
Boala – cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala, substanţele acţionând asupra simptomelor şi nu asupra etiopatogenezei.
În afecţiunile cu un grad mai mare de subiectivitate, adică în afecţiunile psihogene, substanţele Placebo obţin efecte mai bune iar în afecţiunile cu un nivel mai încet de organicitate efectul este redus. Cea mai mare frecvenţă de reacţie se întâlneşte în cazul durerilor (cefalee, miolgii) care sunt reversibile. Beneficiul produs în cazul durerilor de o substanţă Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic.
În psihopatologie procentul cel mai mare de ameliorare prin fenomenul Placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice şi în simptome ca: anxietatea, depresia exogenă, insomnia şi astenia. În general întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea substanţelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers proporţional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii şi cu cantitatea de medicamente primite anterior. Efectul Placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. În cadrul nevrozelor, fenomenul se manifestă mai intens în nevroze mai puţin structurate, cum ar fi cel anxios-depresive şi mai slab în nevrozele cronice de lungă durată şi în nevroze structurate (nevrozele conversive).
Terapeutul şi relaţia sa cu pacientul – o relaţie pozitivă între cei doi întăreşte efectul Placebo şi invers. Efectul terapeutic al substanţei depinde nu numai de încrederea pacientului în medicamente ci şi de încrederea medicului în substanţa administrată.
Forma farmaceutică a medicamentului – observaţiile clinice au arătat că:
a) substanţele administrate sub formă de injecţii sunt mai eficiente decât cele administrate oral.
În dicţionarul medical, acest fenomen este atributul acordat oricărui medicament prescris unui bolnav în scopul de a-i face plăcere mai degrabă decât a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanţă de formă farmaceutică, dar neutră din punct de vedere farmaco-dinamic, folosită în scop terapeutic experimental.
Prima substanţă folosită ca Placebo este apa, numită pretenţios aqua simplex, acţiunea sa se bazează pe prestigiul profesional al medicului ce prezenta acest medicament ca fiind foarte bun. Odată cu creşterea nivelului sociocultural al pacienţilor ei nu au mai putut fi păcăliţi uşor, de aceea apa a trebuit să fie sterilizată, îmbuteliată în fiole şi administrată.
Substanţe de acest fel au fost folosite în continuare în lumea medicală. În 1975 s-a folosit în scopul ameliorării stării clinice a pacienţilor, au fost lansate primele antibiotice (solicitarea streptomicinei depăşind cu mult stocurile). În secţiile de ftiziologie se administra streptomocină doar celor cărora li se prognoza o posibilă ameliorare, celorlalţi administrânduli-se o substanţă Placebo. Starea ambelor categorii de pacienţi s-a ameliorat, vindecarea producându-se doar la cei ce au beneficiat de tratament cu antibiotice. În 1953 substanţele Placebo au fost folosite şi în psihiatrie, atunci lansându-se şi primul neuroleptic –clorpromazină. Din cauza cantităţii reduse, medicamentul era distribuit doar pacienţilor cu indicaţie clinică majoră, celorlalţi fiindu-le administrată substanţă Placebo, efectele fiind similare la toţi pacienţii.
Efectul Placebo a mai fost folosit în tratarea crizelor Charcot, ca şi în cazul isteriilor funcţionale. În urma injecţiilor cu apă distilată, simptomele dispăreau pentru o anumită perioadă de timp. Astăzi se folosesc mai rar aceste metode de tratament.
Efectul Placebo a început să fie studiat ştiinţific pentru a i se găsi valoarea. În ultimii ani substanţele Placebo au ajuns să fie utilizate pentru controlul comparativ al eficacităţii produselor farmacologice. Numeroase substanţe psihotrope, care urmau să fie lansate în circuitul medical nu puteau fi verificate şi validate sub raport farmacodinamic decât prin comparaţie cu alte substanţe incerte din punct de vedere farmacologic şi administrate în paralel.
Factorii de care depinde fenomenul Placebo sunt:
Bolnavul – studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre (persoanele placebosensibile sau placeboreactive reprezintă 1/3 din totalul populaţiei). Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări clinice la administrarea substanţelor Placebo, ele fiind numite persoane placebononreactive şi reprezintă 2/3 din populaţie.
În cazul persoanelor ce răspund la substanţele Placebo, unele reacţionează favorabil, în sensul că se simt bine, alte reacţionează negativ. Diferenţele dintre persoane nu sunt neapărat structurale, nu ţin de structurile de personalitate ci sunt conjuncturale (o persoană poate fi placeboreactivă într-o zi şi placebononreactivă peste câteva săptămâni sau invers). Totuşi, prin administrarea unor tehnici proiective şi a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături de personalitate cum ar fi: extroversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul, corelează cu un grad crescut de reactivitate la substanţele Placebo, în timp ce alte trăsături ca: introversia, sociofobia, rigiditatea, suscepti-bilitatea şi neîncrederea se opun apariţiei fenomenului Placebo, corelând cu apariţia unor reacţii nonplacebo.
S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv, mai intens şi în număr mai mare decât bărbaţii. Copiii şi adolescenţii răspund mai puţin la fenomenul Placebo, pentru că apariţia acestui fenomen se bazează pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea fenomenul se manifestă frecvent la persoanele vârstnice. Indiferent de vârsta pacientului şi de investiţia sa afectivă în medic şi medicament, efectul Placebo cunoaşte o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.
Boala – cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala, substanţele acţionând asupra simptomelor şi nu asupra etiopatogenezei.
În afecţiunile cu un grad mai mare de subiectivitate, adică în afecţiunile psihogene, substanţele Placebo obţin efecte mai bune iar în afecţiunile cu un nivel mai încet de organicitate efectul este redus. Cea mai mare frecvenţă de reacţie se întâlneşte în cazul durerilor (cefalee, miolgii) care sunt reversibile. Beneficiul produs în cazul durerilor de o substanţă Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic.
În psihopatologie procentul cel mai mare de ameliorare prin fenomenul Placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice şi în simptome ca: anxietatea, depresia exogenă, insomnia şi astenia. În general întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea substanţelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers proporţional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii şi cu cantitatea de medicamente primite anterior. Efectul Placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. În cadrul nevrozelor, fenomenul se manifestă mai intens în nevroze mai puţin structurate, cum ar fi cel anxios-depresive şi mai slab în nevrozele cronice de lungă durată şi în nevroze structurate (nevrozele conversive).
Terapeutul şi relaţia sa cu pacientul – o relaţie pozitivă între cei doi întăreşte efectul Placebo şi invers. Efectul terapeutic al substanţei depinde nu numai de încrederea pacientului în medicamente ci şi de încrederea medicului în substanţa administrată.
Forma farmaceutică a medicamentului – observaţiile clinice au arătat că:
a) substanţele administrate sub formă de injecţii sunt mai eficiente decât cele administrate oral.
b) substanţele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular.
c) pilulele au un efect Placebo mai puternic decât soluţiile, iar acestea sunt mai puternice decât tabletele.
d) substanţele colorate sunt mai eficiente decât celelalte.
e) substanţele sapide şi mai ales cele amare sunt mai eficiente.
Spitalizarea – prestigiul ştiinţific al unităţii medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne, pregătirea profesională şi renumele celor ce lucrează acolo, sporesc fenomenul Placebo.
Efectul Placebo însoţeşte orice act terapeutic, el nu se limitează doar la acţiunea unei substanţe farmacologice, ci la orice diferenţă între rezultatul aşteptat şi rezultatul obţinut de un medicament.
Spitalizarea – prestigiul ştiinţific al unităţii medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne, pregătirea profesională şi renumele celor ce lucrează acolo, sporesc fenomenul Placebo.
Efectul Placebo însoţeşte orice act terapeutic, el nu se limitează doar la acţiunea unei substanţe farmacologice, ci la orice diferenţă între rezultatul aşteptat şi rezultatul obţinut de un medicament.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu