30 ianuarie 2009

ploua.


am fost afara.ploua.e urat.lumea merge fara sa stie unde.toti sunt posomorati.toti sunt ganditori.bine ca a venit vacanta.imi mai raman doar canile de ceai si ciocolata.cartile cee bune care trebuie sa le citesc.si o gura de aer curat.


asta e tot ce conteaza.acum.
Read More

26 ianuarie 2009

Amici?!



-Si eu care chiar te-am crezut...spuse fata cu glasul stins.
Ochii ei negri si mari tremurau scaldati in lacrimi.Suvite din parul negru si lung i se lipisera de chipul plans.El statea si o privea cu ochii tristi.Ce putea sa ii faca?Se supara prea repede...Asta a fost boala ei dintotdeauna:se supara repede,si din nimicuri.El nu mai putea.Nu exista saptamana in care sa nu se certe din cauza unor vorbe intelese de ea aiurea.Nu mai suporta.Asta nu era relatia pe care si-o dorea el.O privea cum plange si cum tremura.Ar fi vrut sa se apropie de ea,dar stia ca l-ar fi respins.Asa ca statea in usa,privind la ea cum plange.Nu mai vroia sa fie cu ea.Cel putin asa simtea in momentul ala.Ar fi vrut sa plece,sa nu ii mai pese de ea,sa dispara.
O privea cum sta pe covor ghemuita si plange.Era frumoasa.Chiar daca plangea,nu avea chipul schimonosit.I se distingeau ochii mari si patrunzatori.Ochii in care a privit de atatea ori si s-a vazut pe sine insusi descoperit de orice secret.Ochii care poposeau asupra gurii lui,asupra ochilor lui.Era frumoasa.Buzele ei arcuite care i-au cuprins de atatea ori gura,se largeau sub povara plansului.Era frumoasa.Nu avea frumusetea aia izbitoare de papusa de portelan,dar avea ceva.Ceva ce il facea pe el sa o iubeasca atat.
Iesi din casa,lasand fata in urma.Fata ridica ochii din covor si isi dadu seama ca inevitabilul s-a produs.Se despartisera.Fara vorbe prea multe,ca si atunci cand el i-a cuprins pentru prima oara buzele intre ale lui.Pe moment,dorinta ei era sa faca ce facuse intotdeauna dupa o cearta.Sa se duca dupa el,sa isi ceara scuze ca s-a suparat asa usor,ca...si ca...nu.Ramase acasa.Simti cum ceva s-a rupt in ea,dar ramase acasa si nu fugi dupa el,nu-l suna.Nu credea ca el avea sa o caute,nu ii statea in fire.Se aseza in pat.
In fata geamului ei,el statea pe bordura privind in gol.Se gandea ca e gata.Ca s-au despartit.Si totul pornind de la o prostie.Ah,fleacuri.Deja ii era dor de ea.Mereu a avut impresia ca ea functioneaza ca un drog.Devii dependent fara sa iti dai seama.Un drog,dar un drog cu efecte benefice.Nu ii facea rau cand isi lua doza din ea:).
Usa de la intrare se deschise cu un scartait lung.Fata tresari.Uitase sa incuie usa,iar acum cineva era in casa.Isi lua din baie mopul si se indrepta catre holul de la intrare.Zari in intuneric o umbra.Prinse mopul bine si il izbi in cap pe strain.Acesta izbucni in ras.Fata incepu si ea sa rada.Lumina se aprinse si tacerea ii cuprinse pe amandoi.Ea in pijama si cu un mop in mana,el frecandu-si crestetul capului.El ii cuprinse mijlocul si cu cealata mana ii cuprinse capul pe dupa ureche si incerca sa o sarute.Ea se dadu inapoi.El se apropie de ea.Ea isi lipi buzele de ale lui si limbile incepura sa se joace in adapostul cald al gurilor.
-Si asta ce vrea sa insemne.Credeam ca ne-am despartit...
-N-am avut niciodata speranta ca voi scapa asa repede de tine!Si oricum nu puteam sa te las asa.Adica ne era vorba ca ramanem prieteni.
-Acum suntem prieteni?
-Da,fac chestia asta in mod frecvent cu amicii si amicele mele,spuse razand si sarutand-o la baza gatului.
Read More

22 ianuarie 2009

Coffee art

ar fi binevenita una din cafelele de mai jos in orice moment...
Read More

20 ianuarie 2009

9 ianuarie 2009

Interesant :)

Cnofrom uuni stduiu al ueni uinvresttiai elgenze, nu cntozeaa in ce odrnie se alfa lirteele itnr-un cuvant, signruul lcuru ipmotarnt e ca pirma si utlima lierta sa fie la lcuol lor. Rsetul potae fi o vrzaa colmpeta si tot o vei ptuea ctii fraa prboelme. Atsa e din cuzaa ca nu ciitm feicrae lteira, ci cvanutul ca un irtneg.” E umioitare cpatcitetea ceireiului uamn de a rentositcui detale. mesajul asta chiar merita trimis la toti (este faorte avedarat)
Read More

5 ianuarie 2009

Viata castiga ... de cele mai multe ori

Viaţa: Deci??? Te-ai hotărât?
Un oarecare: Da! Sunt foarte hotărât. Nu-mi place să trăiesc. Te părăsesc. Vreau libertatea, pe care doar lipsa corpului fizic mi-o poate da.
V: Mai gândeşte-te odată. Eşti tânăr, ai o viaţă în faţă.
U: Şi ce fac cu viaţa? Pentru ce să mai trăiesc? Nu mai am dorinţe. Am ajuns la formula maximă de echilibru, cum spuneai tu, odată. Deci? Ce rost, ce sens mai are această existenţă pentru mine?
V: Să mă ajuţi pe mine. Să mă ajuţi să-i învăţăm şi pe alţi oamenii să ajungă la formula maximă de echilibru.
U: Şi de ce aş face acest lucru? De ce i-aş ajuta pe alţii? Ai văzut că am încercat cu unii? Şi ce a ieşit?´... Hmmmm!!!! Le-am întins o mână de ajutor. Ai văzut ce au făcut în gestul meu? Crezi că merită?
V: Da!!!! Merită!! ăsta este sensul existenţei mele. ăsta este sensul vieţii. Să-i facă pe oameni să ajungă la formula maximă de echilibru.
U: De acord. ăsta este sensul existenţei tale. Asta este raţiunea ta de a fi. Să-i înveţi pe oameni să ajungă la formula lor maximă de echilibru. Dar raţiunea mea de a fi, care este? Raţiunea mea de a fi este să ajung la formula mea maximă de echilibru. Am ajuns. Gata cu raţiunea mea de a fi... Vreau să te părăsesc.
V: Stai puţin. Ai ajuns unde ai ajuns, datorită mie. Eu te-am învăţat cum să ajungi aici, la formula ta maximă de echilibru. Ajută-mă şi tu pe mine. Ajută-mă să-i învăţăm şi pe alţii să ajungă aici. Eu le vorbesc oamenilor prin gânduri, ei nu vor să mă asculte. Ei nu dau importanţă gândurilor. Ei se leagă de cuvinte. Eu nu pot sa dau oamenilor cuvinte, dar tu poţi să vorbeşti oamenilor în cuvinte. Tradu-mi gândurile în cuvinte!
U: Şi de ce aş face acest lucru. Ce aş câştiga?
V: Nu câştigi nimic. Mă ajuţi pe mine.
U: Cam. firavă motivaţia. Nu m-ai convins.
V: Nu ai pic de altruism în tine.
U: Nu este vorba de asta. Dar ce îmi oferi? Mă baţi la cap să mai trăiesc încă 20-30 de ani. Să mai suport încă 20-30 de ani aceasta existenţă, această fugă continuă după bani, după valori materiale. M-am saturat să-i tot aud pe cei care mă înconjoară: Bani, bani, bani, şi iar bani. De parca i-ar lua cu ei pe celelalte tărâmuri. De ce aş mai suporta eu, aceşti 20-30 de ani?
V: Să mă ajuţi pe mine. Nu ai spus tu, că suntem prieteni?
U: Aha, care va să zică aşa înţelegi tu prietenia? Din interes. Să mai suport eu, 30 de ani de viaţă ca să te ajut pe tine. Şi încă pe gratis.
V: Eşti parşiv!
U: Tu m-ai învăţat să fiu aşa.Cei şapte ani de acasă m-au învăţat să fiu altfel. Tu eşti de vină.
V: Hmmmm! Ai mai câştigat un punct.
U: Daca aş mai avea oarece orgoliu în mine, ţi-aş râde în nas şi ţi-aş spune că elevul şi-a depăşit profesorul. iar in discuţia asta am câştigat multe puncte, tu nici unul.
V: Eu te-am învăţat să joci aşa.
U: Nu ai făcut decât să-ţi pui în valoare raţiunea ta de a fi. Chiar ai putea să-mi mulţumeşti. Am fost unul dintre cei care te-au ascultat, şi astfel ţi-am adus o mulţumire. Nu poţi să zici ca nu ai fost mulţumită când ai văzut că te-am ascultat şi nu m-am adaptat sistemului de valori din jurul meu, să fug şi eu după bani. Recunoşti că te-ai bucurat când ai văzut că ai reuşit să-l faci pe un om să-şi îndrepte atenţia spre a trăi şi să părăsească conceptul de a agonisi?
V: Da! Ai dreptate. Nu există bucurie mai mare pentru mine, ca atunci când văd un om ca mă ascultă şi abandonează fuga nebună după a avea şi caută să se cunoască, să se auto depăşească. practic, să trăiască. A aduna valori materiale nu înseamnă a trăi. A trăi înseamnă a aduna experienţă de viaţă, înţelepciune.
U: Ce faci, aceste lucruri sunt clare pentru mine. Cântă la alta masă. Cunosc poezia asta. :-)
V: Offfff, încăpăţânat mai eşti.
U: Dar ţi se pare corect? Tu-mi ceri încă 20-30 de ani de existenţă fadă doar pentru a încerca să lămurim nişte ... gonaci după bani, să încerce să trăiască, nu numai să supravieţuiască. Eşti convinsă că după 30 de ani, desprindem măcar un om din această fugă nebună?
V: incă un punct pentru tine.
U: Uite vezi, ce rost mai are discuţia noastră? Eu câştig. Aşa că fă bine şi te dă la o parte şi las-o pe sora ta, moartea, să-şi îndeplinească şi ea raţiunea ei de a fi.
V: Las-o pe soră-mea. Ai tot timpul să te duci le ea. Nu-ti cer decât 20-30 de ani. Cât contează asta în faţa nemuririi infinitului? O nimica toată. Gândeşte-te! Eu te-am ajutat să guşti din această nemurire, nu crezi că merit 30 de ani din existenţa ta? Oricum, până la urmă tot în infinitate te duci?
U: ai câştigat! Rămân!
Read More

1 ianuarie 2009

Dialog între Moş Crăciun şi Moş Gerilă

- Adevărat e, Moş Crăciune, că ai asolvit Teologia?
- Deh, fiule, aşa se zice; sau, mai de grabă, se zvonise cândva, în epoca de aur.
- A, da, mi-aduc şi io aminte: era, parcă, vorba de un banc...
- În care diferenţa dintre noi era că eu mi-aş fi făcut studiile la Institutul teologic, iar tu, colega, la "Ştefan Gheorghiu".
- Bună şcoală, şcoală de partid. Cân' am intrat, eram un prost şi jumătate: nici şcoală nu ştiam să zic, ziceam şicoală.- Când ai intrat acolo?
- Pân '49.
- Funcţiona pe-atunci "Ştefan Gheorghiu"?
- N-aş mai putea să-ţi zâc esact, că eu am asolvit-o la f.f.
- Adică f. f. bine?
- Nu, moşule, la "fără frevenţă", la fîfî. Era mare lipsă de activişti, de cadre de nădejde. Unii n-avea nici patru clase: ne-a alfabetizat, pe toţi, Partidu. Io am dat esamen la ateism ştinţific. A fost destul de simplu: "Toarăşe, esistă Dumnezău?" Răspuns: "Aşa ceva nu să esistă!"
- Eu am impresia, totuşi, tovarăşe Gerilă, că niscai Dumnezeu tot exista, de vreme ce fuseseşi, pur şi simplu, redistribuit în rolul meu. E drept că nu-l interpretai, ca mine, sub bradul cel "cu cetina tot verde", în chiar sfânta seară de Ajun, dar nici departe foarte de aceasta.
- Aci te-nşeli, bătrâne! Io eram Moşu Nou...
- Moşule, ce tânăr eşti...
- Io-l ieducam pe Omu Nou. Mai esact: pe puiu de omnou, în fiecare an, de Anu Nou.
- Între acesta, însă, şi Crăciun e un răstimp de, doar, o săptămână: un interval nesemnificativ; cu-atât mai mult cu cât veneai, cu daruri, nu chiar în noaptea Sfântului Silvestru (când, după calendarul ortodox, e hramul lui Sân-Hermes, Mucenicul), ci cu vreo două zile mai devreme.
- Pentru ca clasa muncitoare, Moş Crăciune, să fie liberă în noaptea dântre ani. Să să bucure de ea în voe, să nu să îngrijească de copii, de care avea grijă Sindicatu, reprezentantu căriia eram.- Căruia, dacă nu te superi! Că noi, Moşii, suntem buni şi darnici cu copiii buni şi harnici la română: gramatică, ortografie...
- Ortoiepie şi puntuaţie! Ştiu, c-am votat în Parlament.
- Ei, bravo! Iată-te parlamentar.
- Da' cum, dac-am făcut "Ştefan Gheorghiu"? Noi ni-s, mai cu samă, senatori. Da' am colegi şi deputaţi, chiar şi miniştri. Şcoala noastră era şcoală bună, o adevărată pepeneră. Din ea să recrutau, poa' că cunoşti, toaşii primi şi toaşii politruci. Care-s, az, politologi sau priminiştri. Şcoală prima, domnu Moş Crăciun!
- Şcoală de partid, asta-nţeleg. Dar de unde l-aţi mai scos pe Moş Gerilă?! Căci, educaţi în spirit ateist, veţi fi fost, ipso facto, inamicii mortali ai oricărei mitologii (şi, a fortiori, ai celei creştineşti). Miturile, le studiaţi prin microscopul materialismului dialectic şi istoric, ca pe nişte maladii străvechi ale copilăriei omenirii. Eu, Moş Crăciun, eram un soi de rujeolă, ca unul ce umblam, mereu, în roşu.
- Păi, roşu' tău ne convenea şi noo. Mi-era mai mare dragu, Moş Crăciune, să-mi pun pe umeri catifeaua de pe masa prezidului din sala de şedinţe, sala noastră de festivităţi... Pe păreţi, tablouri cu bărboşi, ca icoanili 'mneatale, Moş Crăciune: Marsc, Enghèls, Lenìn...
- Nu pui corect accentele, Gerilă!
- Aşa le puneam noi, pe vremea aia... Primisem sarcină de la Partid şi Sindicat să intepretez pe Moş Gerilă. N-aveam nici doozăci de ani, da' era musai. Trăbuia să mă prefac, nu glumă!
- Şi, de atunci, te tot prefaci, te tot prefaci...
- Păi, ce să-i faci, să mai preface omu. Era o iepocă de mari prefaceri. La noi în sat, umblasem cu vicleiu'; îl colindam pe dom 'ţător, pe popa. Mă pricepeam şi io la teologie. Cu steaua, tot cu steaua, Moş Crăciune, m-a pus să umblu şi Partidu nostru! Ai mei, ca tot românu, cu datina străbună: mai un paar de vin, mai un şorici. Să nu crezi că eram atei: tata-njura de candelă şi sfinţi, de colivă şi 'mnezeii mân-sa... Da' ce vrei, vremurili să şchimbase. Trea să fim şi noi în rând cu lumea. Da' mai era şi rămăşiţe mic-burgheze. Cu Crăciunu dumitale, treacă-meargă, că-l găsisărăm pe Moş Gerilă. Mai greu cu Paştile, cu înviatu...
- L-aveaţi şi voi, drept Paşti, pe 1 Mai...
- Cu Paştile ca Paşti, nici o prolemă, că ş-aşa-i puneam duminica la treabă. La muncă voluntară, domnu Moşu. Da' cu înviatu era groasă rău, că mulţi nu-şi ţinea fleanca; era proşti... Nu ca ai noştri, inşi descurcăreţi. Ştii ce-a răspuns o dată un toarăş, la telefon, cân i s-a zâs "Hristos a-nviat"?
- Ce-a zis tovarăşul?...
- Păi, ce să zâcă, că erau mai mulţi în încăpere: "Just, toarăşe"...
- Ăsta creştin!
- Corect


de Şerban Foarţă
Read More
Un produs Blogger.

© I'm in love with spring!, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena