Mi-ai zis sa nu spun nimicsi-am înghesuit cuvintele tale în mineîndesând deasupra lor dopul.În agonie am tipat catre tine zile întregisimtind ca ma sufoc…dar m-ai lasat sa hoinaresc sub nemilosul soaresi ai tacut.Ai fugit de mine si te’ai ascuns;m-am clatinat ca un om beat,m-am agitat,am combinat ceea ce ai pus în minecu tot ce am putut stoarce mintii mele,si când mi-am încatusat tâmplele în palme ca sa ma odihnescm-ai luat si m-ai trântit de pamântde mi-a sarit dopul;si vasul de lut s-a facut tandari.Durerea din urma a fost incomparabila, dar…Cum altfel ai fi putut scoate afara comoara pe care ai ascuns-o înlauntru?
